INVITAȚIE DE PARTICIPARE pentru atribuire lucrări, proiect transfrontalier TdB RORS25/Municipality of Jimbolia/05
— 12/04/2018 0 103Proiectul Tour de Banat (TdB) RORS-25, depus în cadrul Programului Interreg Romania-Serbia IPA CBC Programme 2014-2020
Pentru realizarea proiectului mai sus menționat, se va achiziționa lucrarea: Amenajare popas turistic pentru bicicliști în drumul spre punctul de trecere a frontierei Jimbolia România – Republica Serbia. Cei interesați pot accesa documentația necesară la linkul de mai jos. Termenul de depunere a ofertelor este 14.05.2018, ora 10:00, la sediul Primăriei Orașului Jimbolia, str. T. Vladimirescu, nr. 81, Jimbolia, jud. Timiș.
http://www.romania-serbia.net/?page_id=2540
Proiectul vizează localitățile Jimbolia din România și Nova Crnja din Serbia. Obiectivul general al proiectului este contribuția la dezvoltarea economică durabilă a regiunii acoperite, prin consolidarea și promovarea ofertei turistice transfrontaliere și crearea condițiilor pentru dezvoltarea ciclismului.
Proiectul contribuie la dezvoltarea economiei turistice locale de ambele părți ale frontierei, iar acest obiectiv se va realiza prin îmbunătățirea infrastructurii de trafic și crearea rețelei de parteneriat transfrontalier. În partea română se are în vedere amenajarea unei parcări destinate bicicliștilor care tranzitează frontiera româno-sârbă pe la Jimbolia. Noile rute de ciclism (DeTours) ar plasa acest domeniu pe harta europeană a coridoarelor EuroVelo, iar realizarea pe termen lung a proiectului va avea un impact pozitiv asupra promovării altor resurse turistice din regiune și asupra mediului.