1332 – localitatea este atestata documentar sub numele de „Chumbul”
1766 – se fac colonizari masive cu germani care intemeiaza doua localitati distincte: Hatzfeld si Landestrau (in 1768 are loc contopirea celor doua localitati sub numele de Hatzfeld).
1823 – obtinerea drepturilor de construire a breslelor mestesugaresti.
1857 – se da în folosinta prima cale ferata publica pentru marfuri si calatori de pe teritoriul Romaniei, care leaga Jimbolia de Timisoara.
1864 – incepe activitatea la Fabrica de tigla si caramida „Bohn”.
1868 – se deschide prima banca.
1870 – se deschide „Moara cilindrica cu aburi”.
1872 – ia fiinta „Asociatia agricultorilor” din Jimbolia – prima de acest fel din Banat.
1878 – incepe activitatea la Fabrica de palarii „Rudolf Decker& Co” S.A.
1887 – apare primul ziar al Jimboliei „Hatzfelder Zeitung” (pana în 1941).
1895 – se deschide Abatorul orasenesc (de tip societate pe actiuni).
1909 – se da în folosinta centrala termoelectrica oraseneasca.
1910 – pictorul svab Stefan Jager se stabileste în Jimbolia.
1921 – incepe activitatea la Fabrica de piepteni si nasturi S.C. „Venus” S.A.
1948 – in 1948 are loc nationalizarea urmatoarelor intreprinderi din Jimbolia:
* Fabrica de tigla „Bohn” in „Fabrica Ceramica”
* Fabrica de nasturi „Venus” in fabrica „Szabo Arpad”
* Fabrica de palarii „Union” in fabrica „Schmidt Matei”
* Fabrica de incaltaminte „Decker” se afiliaza la fabrica „Schmidt Matei”
* Fabrica de incaltaminte „Schmidt” si „Merky” in „Horia”
* „Topitoria de canepa Trailescu” in „Topitoria Jimbolia”
* „Farmacia Dr. Bizek” in „Farmacia de stat”
* „Farmacia Holz” in „Farmacia spitalului”
* „Moara Prohaszka” in „Moara Jimbolia”
1993 – se inchide S.C. „Canabis” S.A. (fosta Fabrica de prelucrare a tulpinilor de canepa) si trec în somaj peste 300 de locuitori.
1994 – se inchide filiala Jimbolia a S.C. „Soceram” S.A. (fosta Întreprindere de produse ceramice Jimbolia ) si trec în somaj peste 1000 de locuitori.
1995 – apare saptamanalul „Observator de Jimbolia” de 4 pagini editat de S.C. „Kabor” S.R.L.
Epopeea colonizarilor germane
Stabilirea populatiei germane pe teritoriul Jimboliei a avut loc în timpul celei de-a doua mari colonizari, în timpul împaratesei Maria Tereza (1740-1780) si a a fost organizata de consilierul Johan Wilhelm von Hildebrand, care a hotarât si localizarea celor doua viitoare comune Hatzfeld si Landestreu. Cu aprobarea Curtii de la Viena a ordonat construirea a circa 400 de case care la sosirea colonistilor nu erau înca terminate. Colonistii au fost recrutati din diferite regiuni ale Germaniei de vest, care atunci faceau parte din posesiunile Casei de Austria: Trier, Mainz, Badische Pfalz, Lotharingia si Luxemburg. În aceste zone, secatuite în urma deselor conflicte dintre Franta si Germania, actul de colonizare al împaratesei Maria Tereza a stârnit, asadar, un viu interes.
Colonistii, tarani saraci, dar cu cel putin 100 de guldeni economisiti s-au adunat la Trier si au ajuns la 1 mai 1766 prin Mainz si Würzburg, pe jos, însotiti de carute care transportau bolnavii si bagajele. La Regensburg au fost îmbarcati pe plute, urmând ca la 12 mai 1766 sa ajunga la Pancevo, pe Dunare. Din cauza bolilor contagioase suportate în carantina din Pancevo pâna la 9 iunie, aproape 40 de familii s-au reîntors în Germania. Restul, mai încrezatori în viitorul lor, au continuat drumul pe jos pâna la noua colonie. Ajunsi aici la 11 iunie 1766, au pus temelie noii asezari. Anul 1766, însa, foarte ploios, avea sa transforme în scurt timp terenul într-o mlastina. Din aceasta cauza, construirea caselor nu a putut progresa în ritmul dorit. Pe de alta parte prezenta mlastinilor a constituit un permanent focar de infectie, care a afectat considerabil sanatatea locuitorilor. Malaria, frigurile, lipsa aproape totala a unei asistente medicale, au facut serioase ravagii în rândul colonistilor. Astfel, din cauza bolilor, în primele sase luni de la colonizare au fost semnalate circa 300 de decese.
Noua asezare a fost împartita în doua parti: Landestreu, în jumatatea de rasarit, în care se afla si biserica cu parohia romano-catolica, si partea de apus, Hatzfeld, formata ca urmare a certurilor dintre adeptii preotului Blenckner si adversarii lui. Vointa colonistilor de a se uni a fost însa mai mare. La numai doi ani dupa venirea lor, cele doua parti ale noii asezari s-au unit sub un singur nume: Hatzfeld. Numele de Hatzfeld provine de la primul ministru al împaratesei Maria Tereza, Hatzfeld-Gleichen (1718-1793). Va urma, inevitabil, perioada de integrare sociala a colonistilor. Devin agricultori si mici meseriasi. Cu ajutorul privilegiilor acordate, a pamântului fertil, reusesc sa-si dobîndeasca statutul de tarani liberi.
Sorin PAVEL
